VIRTUAL ACTIONS

Proiect cofinantat de CJT.

GENERAȚII IN DIALOG
MiniSoloShow - December 2020
Andrian Oncu /curator Maria Orosan-Telea                      

RRR (Reduce.Refoloseşte.Reciclează)

Adrian Oncu este preocupat de identitate. Cum ne definim ca indivizi? Cum ne definim ca societate? Cum ne definim ca specie în raport cu arealul pe care-l populăm? Toate aceste întrebări capătă noi sensuri cu fiecare experienţă trăită.

Experienţa pandemiei l-a făcut pe Adian Oncu să se gândească, printre altele, la risipă, la excesul de consum şi la reciclare, să simtă mai acut nevoia ecologizării. Ca modalitate de expresie, proiectul RRR (Reduce. Refoloseşte.Reciclează) se plasează la limita dintre campanie de conştientizare şi demers artistic personal.

Spaţii urbane, zone periferice sau din natură, lipsite de prezenţa oamenilor pentru o scurtă perioadă, dar rămase cu urmele nocive ale neglijenţei umane, sunt documentate fotografic înainte şi după ecologizare. Acţiunea solitară şi anonimă a artistului propune un discurs activist despre mediu şi oameni, conturat însă la un nivel foarte personal. Locurile pe care Adrian Oncu alege să le documenteze, dar şi să intervină benefic asupra lor, sunt legate de drumul România-Serbia pe care artistul îl face aproape săptămânal. Călătoria de acasă spre acasă a fost privită în perioada pandemiei altfel. Mai atent, mai sentimental, mai implicat, folosind resursele emoţionale pentru a găsi răspunsuri raţionale. Pentru Adrian Oncu, primează responsabilitatea individuală şi nu cea instituţională.

Aceasta este prima etapă a proiectului, care va fi continuat şi în alte areale geografice, evoluând în anii următori în tandem cu reluarea treptată şi normalizarea posibilităţilor de a călători în lume.

Curator: Maria Orosan-Telea